Posted by Nici macar nu ai vrut sa ma asculti – nu ai vrut sau n-ai putut, cam tot aceleasi lucruri sunt… Ma gandesc cu groaza la cat de mult timp mai am de asteptat pana ce tu vei ajunge acasa. Stii m-am intrebat de atatea ori daca merita efortul asta de a te astepta la nesfarsit… Ma simt cam ciudat ori de cate ori imi spui ca nu stii cand vei ajunge, ca ai multa treaba, iar apoi faci in asa fel incat sa fii de nevazut, de negasit.
Ti-am spus de atatea ori ca am si eu o limita si ca prefer sa ma retrag din acel ceva care imi face mai mult rau decat bine. Iar de aceasta data simt ca ma sufoc in relatia asta, simt ca orice as face mai mult te indepartezi decat sa te aproprii de mine. Pana si asta a devenit o alta poveste si habar nu am ce sa mai cred. Ma gandeam deseori ca poate eu sunt cea deplasata, ca poate eu nu inteleg lucrurile si cu toate astea nu eu sunt cea care fuge in alte directii. Relatia noastra se destrama incet si sigur din cauza distantei, dar tu nu observi asta.
Am inteles inca de la inceput ca nu trebuie sa-mi fac prea multe iluzii – si crede-ma ca nu-mi fac, de fapt nu mai am incredere in aceasta relatie. Si in loc de zile frumoase tu imi aduci mai multe zile triste sau cum se spune doua triste si una fericita. Nu stiu cat timp voi mai reusi sa rezist in relatia asta. Si asa cum am spus de la inceput toata relatia asta este o nebunie si nu in sensul cel placut din pacate.
Nici nu vreau sa ma gandesc ce raspuns imi vei da atunci cand am sa te intreb daca mai are rost sa continuam asa? Si cu toate astea nu cred ca mai are vreun rost sa te intreb, pentru ca raspunsul il gasesc in ultimele intamplari din ultimele zile. Dar ma intreb oare de ce nu am curaj sa termin cu toata aceasta nebunie, de ce inca nu pot pleca de aici?