Cel mai mare dusman al femeilor – celulita

Posted by

Cum ar fi daca astazi am vorbi despre noi, de fapt despre ceea ce ne framanta pe noi mai mult femeile?! Mi-am propus ca de acum sa imi fac rost de ceva mai mult timp si pentru mine, dar si pentru problemele reprezentative varstei mele. Nu ma consider o persoana batrana, chiar daca am trecut demult de varsta de 20 de ani am energie la fel de multa precum aveam la 15 ani. Poate ca de aceea pana acum nu am simtit atat de mult efectele nocive ale varstei, dar si ale proastei alimentatii.

Nu pot spune ca sunt perfecta si da la fel ca voi toate nici eu nu am tinut la dieta mea si nici la programul meu stabilit pentru a merge la sala. Si asta nu pentru ac nu am vrut ci pentru ca nu am avut timpul ala pe care mi l-as fi dorit in permanenta. Si sa-mi fie cu iertare, degeaba fac eu miscare o data pe saptamana sau o data pe luna pentru ca nu ma pot mentine in forma precum o persoana care merge zilnic la sala.

Si pentru ca tot am vorbit de diete, cred ca cel mai bine ar fi sa ne gasim fiecare in parte o dieta corecta, pe care sa o respectam si mai mult decat atat o dieta care sa ne ajute in lupta noastra cu cel mai mare dusman al nostru – celulita. Nu trebuie sa ai nu stiu ce varsta ca sa ai parte de celulita. Celulita exista inca din cele mai fragede varste, totul depinde de modul tau de viata si de alimentatia ta.

Nu cred ca daca am avea mereu parte de o viata activa, cu mese regulate si sanatoase din punct de vedere al proteinelor, vitaminelor si nu mai stiu eu ce, vom avea celulita. Dimpotriva daca tinem cont de toate astea s-ar putea sa observati cum stratul de celulita acumulat se poate dizolva. Bineinteles nu intr-o zi, nu intr-o luna, dar efectele se pot vedea in timp. Iar pentru cine doreste mai multe informatii despre marele nostru dusman puteti gasi pe celulita.info.

Aici veti gasi cele mai importante informatii, dar si cateva detalii despre ce puteti face in legatura cu aceasta problema. Pe de alta parte eu sincer nu stiu cand voi avea atata timp liber pentru a putea rezolva aceasta problema. Si de bine de rau ma bucur ca mai fac ceva miscare atunci cand merg de colo colo pentru a rezolva anumite probleme de la job.

In rest noi sa fim sanatoase, ca restul vin de la sine, indiferent de situatiile prin care suntem nevoita sa trecem. Si oricum ar fi sanatatea este cea mai importanta si de ea trebuie sa aveam grija in primul si in primul rand.