mart. 31

Pierderea ta

Pierderea ta

Am ramas intepenita intr-un trecut ce simt ca nu imi mai apartine. Nu stiu de ce pana acum m-am oprit aici nu am nici un interes sa mai stau si nici nu ma mai atrage nimic. Sunt confuza de atata timp, iar starea mea de confuzie se adanceste din ce in ce mai mult, chiar daca eu incerc sa fac un efort pentru a trece peste acest moment neplacut. De ce sa raman in urma? De ce sa mai plang?

Oare nu mai am ce sa fac si de ce am ajuns atat de jos? Cat timp sunt preocupata de munca mea lipsa ta nu ma afecteaza si ba mai mult decat atat nu-mi mai pierd nici timpul pe lucruri aiurea. Caci am atatea de facut si nimeni nu le va face in locul meu. Ma uit ingrozita la ceas si parca nu-mi vine sa cred cate ore am pierdut. Cat timp pierdut pe nimic si parca mai, mai ca imi vine sa si plang.

Ma pierd cu firea exact atunci cand ar trebui sa fiu tare ca o stanca. Nu pot sa-mi explic tot ce s-a intamplat si de ce s-a intamplat acest lucru. Poate ca nu ar fi nimic de explicat, poate doar sufletul meu refuza sa afle tot adevarul. Poate ca inca nu il poate accepta si in acest caz mare lucru nu mai pot face. Imi amintesc atat de multe detalii si nu imi vine sa cred ca lucrul acesta nu mai este posibil.

Si sincera sa fiu nu stiu ce poate fi mai dureros pierderea ta sau disparitia unor momente ce aparent erau placute. Nu stiu unde am gresit, de fapt nu am inteles aceasta greseala a mea. Tot stau si ma intreb ce poate fi mai rau decat atat si nu gasesc nici un raspuns, doar cateva amintiri rasfirate in umbra unui calvar.