S-a întocmit dosar penal și acesta te vizează. Nu ai trecut niciodată prin așa ceva și nu știi ce să faci? În mod cert ai nevoie de un avocat care să te reprezinte. Nu știi procedura, nu știi de unde să începi? Iată un top al întrebărilor frecvente care să te lămurească.
Ce este și ce presupune întocmirea unui dosar penal?
Dosarul penal este o procedură îndeplinită în cazurile în care sunt suspiciuni de comitere a unor fapte prevăzute de legea penală. Persoanele cercetate pot fi suspecte sau inculpate. Organele de anchetă vor strânge probe care să stabilească vinovăția sau nevinovăția persoanelor implicate.
Am nevoie de un avocat?
Legea spune că nu este obligatoriu, dar recomandat. Caută un avocat penal Suceava pentru: consiliere, analiză a dosarului și pentru construirea apărării. În cazurile grave, legea prevede asistență juridică obligatorie.
Când angajez un avocat?
De preferat să alegi să colaborezi cu un avocat de la bun început, de la faza de întocmire a dosarului penal. În acest fel, te asiguri că înțelegi procedura, ești ghidat corespunzător și beneficiezi de asistență juridică corectă, pentru a te folosi de toate mijloacele legale posibile în apărarea cauzei tale.
Cât durează un dosar penal?
Depinde de cât de complex este cazul. Pot fi situații în care o soluționare este dată în câteva luni, sunt însă și dosare penale care așteaptă ani până când o soluționare este dată de instanță. Gaseste suport aici.
Poate fi evitat un proces?
Din nou, depinde de cazul fiecăruia. Sunt și situații în care se deschide dosar penal, dar în lipsa unor probe incriminatorii, acesta se clasează, nu se ajunge la proces. Spre exemplu, s-a întâmplat să descoperi o persoană decedată pe stradă, ai anunțat organele competente. Nu ești făptaș, nu ești părtaș, ci un cetățean bine intenționat. Conform procedurii legale, se deschide dosar penal pentru moarte suspectă, însă, dacă acest eveniment s-a produs din cauze independente de alte persoane, se constată clar cauza decesului fiind una de natură naturală sau medicală, dosarul se clasează. Asta înseamnă însă că persoana care a anunțat decesul să ofere declarații și să fie citat în dosarul penal deschis.
Ce drepturi are persoana implicată într-un dosar penal?
Întocmirea unui dosar penal nu înseamnă condamnare, așadar persoanele implicate încă se bucură de prezumția de nevinovăție. Are dreptul la apărare, la asistență juridică, la tăcere, la a-și consulta avocatul cu privire la tot ceea ce ține de întocmirea dosarului penal, dreptul de a consulta dosarul și probele, la un traducător (dacă nu vorbește limba), precum și dreptul la contestarea tuturor măsurilor dispuse de organele judiciare.
Notă de final
Chiar dacă avem tendința de a gândi că nouă nu are cum să ni se întâmple, că a ne confrunta cu implicarea într-un dosar penal nu sună a scenariu posibil în viața noastră, în realitate nu știm niciodată cum pot evolua unele lucruri. Este bine de știut că, dacă se întâmplă să avem vreo implicare într-un dosar penal, această procedură complexă poate fi parcursă eficient, când există un reprezentant care să ne ajute. Informarea corectă este și ea importantă.